Masterizarea (mastering-ul) audio

Masterizarea este pasul final care este facut inaintea imprimarii unui album – atat din punct de vedere tehnic, cat si din punct de vedere creativ. 

O paranteza, inainte de a trece la treaba: folosirea termenului de “master” sau de “masterizare” (mastering), desi incetatenita atat in limba romana cat si in limba engleza, este inadecvata. Termenul corect pentru acest proces este “premasterizare” (premastering), datorita faptului ca adevaratul “master” nu este continutul sau insasi mediumul de stocare al informatiei (CDR, in general) cu ajutorul caruia sunt trimise piesele la “fabrica de inscriptionat CD-uri”, ci “glass master”-ul (in traducere mot-a-mot, master-ul de sticla) care este inscriptionat la fabrica cu ajutorul unui laser, si care urmeaza a fi distrus in procesul de inscriptionare a CD-urilor, pentru fabricarea matritei cu ajutorul careia se vor inscriptiona CD-urile. Paranteza fiind incheiata, si pentru o mai eficienta comunicare, ma simt nevoit sa folosesc termenul de “masterizare” cu sensul cu care este folosit in general.

Inginerul de sunet care se ocupa de masterizare este (sau ar trebui sa fie) un specialist care isi dedica timpul perfectionarii artei masterizarii. El este ultima persoana care isi va da aportul la un proiect muzical. Un astfel de inginer de sunet ar trebui sa aiba cunostiinte aprofundate atat in domeniul muzical, cat si in cel tehnic, echipamente audio de foarte buna calitate si experienta necesara pentru a le folosi la adevarata lor valoare, si nu in ultimul rand, niste urechi foarte bune.

Un studio de mastering ar trebui sa contina un singur set de monitoare de studio cu un spectru larg de reproducere in frecventa a sunetului, pozitionate in mod adecvat intr-o camera a carei acustica este foarte atent calibrata. Intr-un studio de masterizare acustica este cea care primeaza fata de oricare alte aspecte. Echipamentele sunt foarte bine intretinute iar liniile de semnal sunt cat se poate de scurte, pentru a minimiza interferentele de catre cabluri.

Pentru obtinerea unui rezultat cat mai bun, inginerul de master care se ocupe de masterizare trebuie sa fie altul fata de cel care a inregistrat piesele, si in mod sigur ar trebui sa fie alta persoana fata de cea care a compus melodiile proiectului; de altfel, si studioul ar trebui sa fie schimbat, pentru un cat mai bun rezultat.

Bun… Si cu ce ajuta asta o persoana care a inregistrat un proiect muzical la el/ea acasa, intr-un studio “casnic” mai bine sau mai prost echipat? Cel mai probabil, aceasta persoana nu va avea fondurile necesare pentru a apela la un studio de masterizare, desi aceasta ar fi singura solutie adecvata. Prin urmare, va dori sa-si rezolve tot el masterizarea… Si acum presupun ca am ajuns la partea care ii intereseaza cu adevarat pe cititorii nostrii.

Solutia optima ar fi sa aibe un prieten, care si el sa aibe un studio de inregistrari (sau de  masterizare, de ce nu?) cat de cat bine echipat, si fiecare sa ii masterizeze proiectele celuilalt. Situatia fiind oarecum improbabila, trecem la urmatoarea posibilitate: apelarea la un posibil prieten, care se ocupa si el de inginerie de sunet, pentru a ii cere (si respecta!) parerea in legatura cu mix-ul, si de a ii urma sfaturile in legatura cu masterizarea. Nu iti lasa orgoliul sa-ti guverneze deciziile legate de masterizare ale unui proiect pe care l-ai inregistrat si/sau mixat. Asta este cam cea mai mare prostie pe care o poate face un inginer de sunet: sa nu isi pastreze obiectivitatea (greu de realizat, nu-i asa?), in favoarea orgoliului propriu si personal.

Continuam cu solutii de masterizare “casnica”.

Cea mai proasta alegere pe care ar putea-o face respectivul inginer de sunet ar fi ca, odata terminat mix-ul final, sa se puna sa-si masterizeze de unul singur materialul. In functie de abillitatile personale de a se detasa de proiect, si de a o lua “de la zero”, ca si cum ar fi auzit pentru prima oara melodiile proiectului, va iesi mai bine sau mai rau – sansa este, semnificativ, de partea raului. Dar totusi aceasta este cea mai intalnita situatie in lumea home-recording-ului. Si ce faci atunci? Voi incerca sa ofer cateva sfaturi.

Pentru a reusi un master cat mai bun, cel mai bine ar fi sa lasi o perioada de timp sa treaca dupa definitivarea mix-ului final, si inaintea inceperii actiunii de masterizare – pentru a le da urechilor si creierului uman sansa sa se dezobisnuiasca de sunetul mix-ului, si sa poata sa judece cat mai obiectiv calitatile si neajunsurile sale. Recomand un minim de o saptamana de pauza – timp in care poti lucra la alt proiect.

Incearca pe cat posibil, sa masterizezi la ore la care organismul uman este in stare buna de functionare – si nu, ora 03:00 NU este una din aceste ore! Acest lucru se aplica, intr-adevar, si la inregistrare/mixaj, dar este, dupa parerea mea, considerabil mai critic cand e vorba de masterizare. Cea mai buna perioada de timp pentru masterizare am ajuns sa o consider ca fiind dimineata, imediat dupa trezire - urechea umana este cel mai sensibila la sunete, nefiind inca asaltata si “obosita” de catre zgomotele nelipsite dintr-un peisaj orasenesc; creierul e odihnit, si nu ocupat cu alte probleme – asadar, se poate concentra asupra procesului de masterizare.

Un lucru care, zic eu, este obligatoriu: ceea ce eu numesc “recalibrarea urechilor” – tehnica utila nu doar in timpul masterizarii, ci si in timpul mixajului. Adica: din cand in cand, mai porneste o melodie din acelasi stil ca si cea pe care o mixezi/masterizezi, care sa sune bine, si sa aibe aproximativ acelasi sound ca si cel pe care il doresti pentru piesa la care lucrezi. Lucrul acesta este util pentru ca, in timp ce lucrezi, urechea are tendinta sa se obisnuiasca cu sound-ul piesei pe care il mixezi, fara sa-ti mai poti da seama daca exista dezechilibre tonale, daca nu te “recalibrezi” din cand in cand. 

In legatura cu sound-ul final al proiectului ar fi doua lucruri pe care ai putea sa le faci: sa mergi strict pe “instinctul” personal (dar totusi verificand din cand in cand daca mixul este echilibrat din punct de vedere tonal), sau sa incerci sa “copiezi” sound-ul unei piese bine mixate din acelasi stil de muzica. Aici, luand in considerare faptul ca daca citesti asta, esti un inginer de sunet “casnic”, eu as zice ca cea mai buna alegere ar fi sa incerci pe cat posibil sa te apropii de sound-ul altor piese, neavand experienta si abilitatea de a judeca obiectiv “justetea” propriilor instincte. Desi pare o bariera impotriva creatiei, fac aceesta recomandare IN SPECIAL pentru cei care isi mixeaza si masterizeaza propriile proiecte muzicale – sansa de a fi cu adevarat obiectiv in acest caz este minima, si de aceea este bine sa te raportezi la alte piese.

Unul din scopurile principale ale masterizarii este ca mixul sa fie translatabil in mod adecvat pe oricare sistem audio pe care urmeaza sa fie reprodus: fie el un sistem hi-fi, un set de banale boxe de desktop, un radio de masina, sau o pereche de casti (aici problema e oarecum mai delicata, cititi neterminatul articol “Cum sa-ti faci un studio in Romania post-decembrista?” pentru a afla de ce). In speranta ca ai un sistem de monitorizare adecvat, intr-o sala tratata din punct de vedere acustic, te vei putea increde in el pentru mixaj. Pentru masterizare, in schimb, conditiile sunt mult mai stricte, si, zic eu, (aproape) imposibil de indeplinit de un amator al home-recording-ului. 

De aceea, atunci cand ai impresia ca master-ul suna bine, si ai zice ca nu ai mai avea de lucru la el, trece la urmatorul pas: scrie un CD cu piesa sau piesele proiectului in lucru, si cu cateva piese bine mixate, care sa aibe un sound asemanatoar cu sound-ul proiectului, si incepe sa asculti cum suna pe alte sisteme audio. Asculta intai piesele celelalte, pentru a-ti “calibra” urechile la noul sistem audio, apoi asculta piesele proiectului la care lucrezi. Daca piesele comerciale iti suna bine, si ale tale nu suna, atunci exista o problema, care trebuie sa incerci sa o rezolvi. Nu fa greseala sa asculti numai piesele tale! Ascultand, de exemplu, pe un sistem care are foarte multe joase, vei avea impresia ca tu ai pus prea multe joase in mix, lucru fals, pentru ca orice melodie, oricat de bine ar fi fost mixata/masterizata, va suna cu prea multe joase daca este reprodusa pe acel sistem. Repeta procesul pentru cat mai multe sisteme audio – in functie si de posibilitati. Un minim necesar as zice ca ar fi un sistem audio de masina, cu multe joase, un sistem cat de cat hi-fi, si o pereche de boxe de calculator. Noteaza-ti impresiile. Revino la procesul de masterizare, si incearca sa faci o “medie” a tuturor corectiilor care ti se par necesare, in urma multiplelor auditii. Repeta procesul, pana cand consideri ca suna rezonabil pe orice sistem – sau pana cand consideri de cuviinta.

O parte din sfaturile de mai sus provin din experienta mai mult sau mai putin fericita de a imi masteriza propriile mix-uri, inclusiv ale propriilor mele proiecte. Fapt clar si observat: cu cat eram mai apropiat de mix (in mod evident, proiectele mele ocupand primul loc la capitolul apropiere), cu atat master-ul imi iesea mai prost, in mod constant si repetat. Intelegeti de ce tot repet “lasati pe altcineva sa va masterizeze proiectul”?..

Daca aveti vreo nelamurire, credeti ca ar mai fi elemente care lipsesc din articol sau simtiti nevoia sa ma intrebati ceva, dati-mi un e-mail si voi incerca, pe cat posibil, sa va raspund.

Mihai Toma
mihai.toma@soundcreation.ro