PÂNĂ LA -29%
Idei de cadouri de Paște
Cadouri de Paște
Cele mai bune instrumente muzicale pentru copii
În lumea celor mici, muzică este considerată o modalitate fascinantă de dezvoltare și exprimare. Instrumentele muzicale pentru copii îi ajută pe aceștia să exploreze lumea ritmului și a sunetului, considerându-le jucării de oameni mari. În magazinul nostru online poți găși o gama variată de opțiuni de jucării muzicale pentru copii, alese în funcție de vârstă și experiență. Spre exemplu, dacă cel mic este o fire mai activă și își dorește să se exprime în acest fel, poate alege tobele pentru copii sau bongos -ul, iar în cazul în care acesta este mai liniștit și emotiv, poate apela la claviaturile pentru începători sau clasicele chitare pentru copii .
Indiferent de instrumentul pe care îl alegem, este foarte important să încurajăm copilul să încerce, să exploreze și să se distreze prin învățarea utilizării instrumentului. Acestă activitate oferă beneficii multiple în dezvoltarea lor, precum încrederea în sine, concentrare mai bună, capacitatea lucrului în echipa, dezvoltarea viziunii artistice.
Nou și popular!
Yamaha PSS-E30 Remie
în stoc
Yamaha PSS-F30
în stoc
Club Salsa Classic Tambourine
în stoc
Alege jucării muzicale pentru copilul tău
Lumea copiilor se învârte în jurul jucăriilor. În lipsa unor alternative distractive, copii se închid în lumea digitală a telefoanelor, tabletelor și a televizoarelor. De aceea este extrem de important să alegem jucăriile potrivite, care să ajute dezvoltarea psihică și fizică a copilului nostru, jucării care îi deschid orizonturile și nu i le îngustează într-un ecran. Jucăriile muzicale sunt una dintre cele mai bune opțiuni, acestea dezvoltă abilitățile de comunicare și de exprimare. Acestea oferă copiilor oportunitatea de a experimenta muzica și de a descoperi diferite ritmuri si sunete. Este o activitate relaxantă care permite copilului să-și manifeste sentimentele prin muzică.
Instrumentele muzicale pentru copii pot fi considerate investiții pe termen lung, deoarece reprezintă un mijloc deosebit de a le stimula imaginația și dezvoltarea generală, într-o manieră mai creativă și expresivă. Alege jucăria muzicală potrivită și oferă-i oportunitatea de a-și dezvoltă abilitățile cognitive si de a învață să se exprime prin muzică!
Ortega Finger Shaker Blue / Silver Sparkle
în stoc
Meinl Face Shaker - Happy
în stoc
Gewa Single shaker Lemn, mic, light
în stoc
Remo Shaker Mini 2" x 2 1/4"
în stoc
Remo Shaker Bossa Green and Clean SR-0204-41
în stoc
Remo Shaker Samba Bossa 4" x 2 1/4"
în stoc
Remo Shaker Didgeharp 12" x 2 1/4"
în stoc
Toca Shaker Freestyle 2 Mic
în stoc
Vezi toate... »
Video Sea Drum sau Ocean Drum
Club Salsa Classic Tambourine
în stoc
Nino Percussion Compact ABS Tambourine 8 - Red
în stoc
Nino Percussion Headed Wood Tambourine - 10
în stoc
Nino Percussion Wood Tambourine 8 - 1 Row
în stoc
Nino Percussion ABS Tambourine - Red
în stoc
Nino Percussion Compact ABS Tambourine 8" - Strawberry Pink
în stoc
Nino Percussion Double Row Headed Wood Tambourine - 8” Natural
în stoc
Nino Percussion ABS Tambourine 8 - Yellow
în stoc
Nino Percussion Jingle Stick Black
în stoc
Vezi toate... »
Meinl Sonic Energy Sound Hole Kalimba Maple
în stoc
Meinl Kalimba Small KA5-S
în stoc
Meinl Sonic Energy Solid Kalimba Acacia
în stoc
Meinl Sonic Energy Solid Kalimba Sapele
în stoc
Meinl Sonic Energy Soundhole Pickup Kalimba Mahogany
în stoc
Gewa Pocket Kalimba
în stoc
Mahalo Kalimba Zebra
în stoc
Remo Crystal Kalimba KA-5300-00
în stoc
Latin Percussion Kalimba Pentatonic Natural Ash
în stoc
Vezi toate... »
Copilul încă nu este destul de mare ca să înceapă să urmeze cursuri de pian, dar totuși ar dori să cânte la un instrument cu clape? Recomandăm câteva modele de orgi electronice miniaturale, care nu mai sunt de nivelul unei jucării simple, însă aspectul și dimensiunile sunt adecvate unei camere de copii.
Yamaha PSS-E30 Remie
în stoc
Casio CT-S200
în stoc
Casio SA-50
în stoc
Yamaha PSS-F30
în stoc
Yamaha PSR-F52
în stoc
Yamaha PSR-E283
în stoc
Casio SA-81 Mini Portable Keyboard
în stoc
Casio SA-80 Mini Portable Keyboard
în stoc
Vezi toate... »
Remo Kids Rhythm Club Floor Tom
în stoc
Latin Percussion Efect sunet 18-Inch Red Oak Slapstick
în stoc
Remo Kids Floor Tom KD-5080-01
în stoc
Latin Percussion Efect sunet Ching Chok
în stoc
Vezi toate... »
Un fluieraș (blockflöte) este un instrument muzical foarte utilizat în cultura populară. Acesta poate fi folosit pentru a creea muzica originală sau a interpreta piese muzicale clasice. Simplitatea lui poate fi un prim pas de a învăța bazele noțiunilor muzicale. Este un obiect robust, simplu nu necesită întreținere complexă.
Pure Tone Kids Descant Recorder Pink
în stoc
Dimavery Blockflute German
în stoc
Dimavery Blockflute Baroque
în stoc
Clarke Pennywhistle Sweetone Silver D
în stoc
Yamaha YRS-20BR
în stoc
Clarke Pennywhistle Sweetone Gold C
în stoc
Clarke Pennywhistle Sweetone Gold D
în stoc
Vezi toate... »
Remo Kids Rhythm Club Bongo
în stoc
Nino Percussion Bongo ABS 16,51cm (6 1/2'') + 19,05cm (7 1/2'') - Green/Yellow
în stoc
Nino Percussion Wood Bongo Natural/Harlekin
în stoc
Vezi toate... »
Gewa Bells 25 Color
în stoc
Stagg META-K8 Metallophone
în stoc
Gewa Bells 25 Blue
în stoc
Hora Reghin Xi-2 OCT
în stoc
Dimavery Mini xylophone for kids
în stoc
Gewa GH11R rosu
în stoc
Gewa G13 Red
în stoc
Gewa G11 Red
în stoc
Nino Percussion Glockenspiel C Major Scale - C D E F G A B C D E F
în stoc
Vezi toate... »
John Thompson's Easiest Piano Course: Part 2
în stoc
John Thompson's Easiest Piano Course Part 1 (Engleza)
în stoc
Violin Play-Along Volume 48: Frozen (Book/Online Audio)
în stoc
Tenor Saxophone Play-Along: Disney Classics
în stoc
John Thompson's Easiest Piano Course: First Hit Songs
în stoc
John Thompson's Easiest Piano Course: First Disney Songs
în stoc
John Thompson's Easiest Piano Course: Part 3
în stoc
John Thompson's Easiest Piano Course: First Mozart
în stoc
John Thompson's Easiest Piano Course: First Piano Pops
în stoc
Vezi toate... »
How To Blitz! Beginner Theory
în stoc
John Thompson's First Film Music
în stoc
John Thompson's Easiest Piano Course: First Classics
în stoc
Play Ukulele For Kids
în stoc
Music for Kids Starting To Play Guitar
în stoc
Jingle Puzzle Five Little Speckled Frogs
în stoc
Jingle Puzzle Twinkle, Twinkle, Little Star
în stoc
Teaching Little Fingers To Play
în stoc
My First Piano Adventure Lesson Book B
în stoc
Vezi toate... »
Diverse
Gewa Breloc model cheia Sol din lemn
în stoc
BG France S42MSH Ham pentru copii Sax Alto/Tenor
în stoc
Arrow MH-10 Concert Mahogany
în stoc
Arrow MH-10 Concert Sapele Ukulele SET
în stoc
Gewa Student negru 1/4 negru
în stoc
Toca Freestyle Bali Red 9"
în stoc
Toca Freestyle 2 Woodstock Purple 10"
în stoc
Latin Percussion Cajon Castagnette Large LP434
în stoc
Wittner Bărbie violă Rosewood colour 259131P
în stoc
Wittner Bărbie Zuerich Violin 4/4 - 3/4Rosewood colour 258211P
în stoc
Clarinet Magnetic
în stoc
Boomwhackers BW Backpack
în stoc
Gewa Radieră cu design cu clape
în stoc
Nino Percussion Mallet 10" (25,40 cm) - Rubber medium hard
în stoc
Nino Percussion - Wood Beater
în stoc
Fender Squier Mini Stratocaster Laurel Fingerboard Shell Pink
în stoc
Walther Mini SW4
în stoc
Fender Phone Grip Black
în stoc
K&M 12450 Uni-Boy Classic Red
în stoc
K&M 12450 Uni-Boy Classic Blue
în stoc
Carry-On Folding Piano 88 Touch Black
în stoc
Carry-On Folding Piano 88 Touch White
în stoc
Giant Clip Keyboard
în stoc
Nino Percussion Class Room Cajon Stand - for NINO954
în stoc
Ortega Gaucho Green Apple + Bag
în stoc
Ortega Gaucho Orange + Bag
în stoc
Latin Percussion Aspire EZ-Grip
în stoc
Nino Percussion Junior Drumsticks Blue
în stoc
Nino Percussion Junior Drumsticks Green
în stoc
7x5 Greetings Card - Keep Calm And Play Music
în stoc
Card Love Music
în stoc
Fire&Stone Model 02/02
în stoc
K&M 12243 Double LED
în stoc
Adam Hall SLED-2 PRO
în stoc
Hora Reghin Standard M 3/4
în stoc
Hora Reghin Standard M 1/2
în stoc
Stagg Melosta 32 BL
în stoc
Stagg Melosta 32 RD
în stoc
Aquila 160U Kids Series Multi-Color Ukulele Set GCEA Tuning (High-G)
în stoc
Aquila 7U Nylgut Ukulele Concert GCEA Tuning (High-G)
în stoc
Meinl CRING Ching Ring 6
în stoc
Sacosa canvas Aloe You Very Much
în stoc
TGI Junior Ears Defender - Pink
în stoc
Basix Marching Snare 10
în stoc
Gewa pBugle
în stoc
Carlsbro Rock 50 BP1 E-Drum Kit
în stoc
Mahalo Essentials Accessories Pack
în stoc
Ortega Keiki Designer Concert Ukulele Bag Peace '68KUB-68-CC
în stoc
Nino Percussion 14'' Cymbal NS355
în stoc
Vezi toate... »
Gewa Miniature Lute
în stoc
Gewa Miniature Violin
în stoc
Gewa Miniature Soprano Sax
în stoc
Gewa Miniature Guitar
în stoc
Vezi toate... »
Otamatone Deluxe Black
în stoc
Otamatone Neo Black
în stoc
Otamatone Melody Blue
în stoc
Otamatone Techno Black
în stoc
Vezi toate... »
Remo Ocean Drum Aquarium 12 x 2.5
în stoc
Nino Percussion Rainmaker - Large
în stoc
Remo Rainmaker 50 cm Standard
în stoc
Nino Percussion Sea Drum - 14
în stoc
Remo Ocean Drum Aquarium 16 x 2.5
în stoc
Nino Percussion Rainmaker - Medium
în stoc
Nino Percussion Rainmaker WRM1
în stoc
Nino Percussion Sea Drum - 12
în stoc
Vezi toate... »
Nino Percussion Artisan Cajon AE-NINO951
în stoc
Nino Percussion Better Life Series Cajon - Natural
în stoc
Nino Percussion Cajon Group Rhythm Set - 7 Pcs.
în stoc
Nino Percussion Class Room Cajon 8 Players
în stoc
Nino Percussion Make Your Own Chalkboard Cajon Kit
în stoc
Nino Percussion Slap Top Cajon
în stoc
Nino Percussion Stackable Large Cajon - Green NINO991GR
în stoc
Nino Percussion Bongo Cajon - Red
în stoc
Nino Percussion Bongo Cajon - Natural
în stoc
Vezi toate... »
Walther Diatonic Richter Model
în stoc
Hohner Silver Star D
în stoc
Hohner Silver Star A
în stoc
Hohner Silver Star G
în stoc
Vezi toate... »
Nino Percussion Chimes - 12 bars
în stoc
Nino Percussion Energy Chimes - Large
în stoc
Nino Percussion Energy Chimes - Small
în stoc
Nino Percussion Energy Chimes - 3 rows
în stoc
Vezi toate... »
Meinl Mini Cajon - Birch
în stoc
Nino Percussion Cajon2Go
în stoc
Meinl Mini Cajon - Almond/Birch
în stoc
Vezi toate... »
Toca Djembe Freestyle Colorsound
în stoc
Meinl JRD Djembe 7
în stoc
Meinl African Style Mini Djembe Flower Design
în stoc
Nino Percussion ABS Djembe - Green/Yellow
în stoc
Nino Percussion Djembe - Earth Rhythm Series Extra Extra Small
în stoc
Nino Percussion Elements Mini Djembe - Bubble Gum
în stoc
Nino Percussion Elements Mini Djembe - Tangerine
în stoc
Nino Percussion Water Rythm Djembe - Extra Extra Small
în stoc
Gewa Liberty Series Rope Tuned 7" Crazy Neon
în stoc
Vezi toate... »
AC/DC Highway To Hell 500 Piece Jigsaw Puzzle
în stoc
Nino Percussion - Shake'n Play
în stoc
Nirvana Nevermind 500 Piece Jigsaw Puzzle
în stoc
Vezi toate... »
Soundcreation Past Treasures Stickers
în stoc
Soundcreation Savage Trend Setter Stickers
în stoc
Soundcreation Everything Alternative Stickers
în stoc
Soundcreation Vintage Hunters Stickers
în stoc
Vezi toate... »
Club Salsa Guiro/Shaker
în stoc
Nino Percussion Mini Guiro - Red
în stoc
Nino Percussion MIni Wood Guiro
în stoc
Thomann Frog S Percussion Frog Paint
în stoc
Thomann Frog L Percussion Frog Paint
în stoc
Nino Percussion Mini Guiro - Black
în stoc
Nino Percussion Wood Guiro - Shaker
în stoc
Thomann Frog XS Percussion Frog Paint
în stoc
Thomann Frog M Percussion Frog Paint
în stoc
Vezi toate... »
Nino Percussion Wrist Bell - Blue
în stoc
Nino Percussion Double Bell Stick
în stoc
Nino Percussion Sleigh Bell - Red
în stoc
Latin Percussion Jingle stick negru LP180
în stoc
Rohema Bell Stick Color
în stoc
Rohema Wrist Bells Color 6 high
în stoc
Rohema Wrist Bells natural 6 medium
în stoc
Rohema Hand Bells 5 High
în stoc
Vezi toate... »
Hora Reghin Student Classic 1/2
în stoc
VGS Basic Classic 1/2 Red
în stoc
Ortega Requinto Classic 1/2 Spruce / Sapele
în stoc
VGS Basic Classic 1/2
în stoc
Vezi toate... »
Fender Crossed Guitars Enamel Pin Multi-Color
în stoc
Gewa Pin Trombon
în stoc
Gewa Pin Tuba
în stoc
Fender Signature Red Logo Enamel Pin
în stoc
Vezi toate... »
Almeria Ukulele Player Pack
în stoc
Mahalo Learn 2 Play Pack Kahiko Soprano Brown
în stoc
Arrow PB-10 Sopran Blue
în stoc
Arrow PB-10 Sopran Yellow
în stoc
Ortega KEIKI K2 Series Ukulele Set 4 String ''Caribbean Mint" - incl. Gymbag/H-Tuner/5 Picks/Strap
în stoc
Ortega Keiki Ukulele Pack Soprano Peace '68 K2-68
în stoc
Ortega KEIKI Ukulele Set ''Totem" - incl. Gymbag/H-Tuner/5 Picks/Strap
în stoc
Almeria Player Pack Ukulele negru,mat
în stoc
Arrow PB-10 Sopran Green
în stoc
Vezi toate... »
Hora Reghin Melody Harp
în stoc
Gewa Original Tin Kazoo
în stoc
Stagg Plastic Kazoo
în stoc
Toca World Percussion Bamboo Didgeridoos Gecko DIDG-PG
în stoc
Vezi toate... »
Club Salsa Triangle H4
în stoc
Nino Percussion Triangle - 6"
în stoc
Nino Percussion Triangle - 4"
în stoc
Rohema Triangle 10cm
în stoc
Vezi toate... »
Latin Percussion Rhythm Stix
în stoc
Rohema Junior Claves 18
în stoc
Rohema Green Claves 20
în stoc
Rohema Beech Claves 20
în stoc
Rohema Junior Beech Claves 16
în stoc
Rohema Red Claves 20
în stoc
Rohema Yellow Claves 20
în stoc
Rohema Beech Claves 25
în stoc
Vezi toate... »
Nino Percussion ABS Hand Drum - 10'' Grass-Green
în stoc
Nino Percussion ABS Hand Drum 8 - Green
în stoc
Nino Percussion Hand Drum Set - 9 pcs
în stoc
Nino Percussion Tunable Hand Drum True Feel Synthetic Head 10
în stoc
Nino Percussion Sea Drum - 10
în stoc
Remo Kids Rhythm Club Tambourine
în stoc
Remo Buffalo Drum Comfort Sound Technology 22" E1-0322-71-CST
în stoc
Nino Percussion ABS Hand Drum - 10'' Sky-Blue
în stoc
Nino Percussion ABS Hand Drum 8 - Red
în stoc
Vezi toate... »
Cushion Pop Art Aladdin Sane
în stoc
Gewa sculptura cu ceas Trombon
în stoc
Musical Instrument Identification Tag
în stoc
Vezi toate... »
VGS Basic Classic 3/4 Blue
în stoc
VGS Basic Classic 3/4 Black
în stoc
VGS Basic Classic 3/4
în stoc
VGS Basic Classic 3/4 Red
în stoc
Vezi toate... »
Club Salsa Palmbeach wood
în stoc
Nino Percussion Plastic Egg Maracas - Grass Green
în stoc
Gewa Mini Maracas CLUB SALSA Galben 50g
în stoc
Rohema Wooden Maracas - Medium
în stoc
Rohema Junior Maracas High
în stoc
Latin Percussion Maracas Pro LP281
în stoc
Nino Percussion Plastic Egg Maracas Assortment 48 pcs
în stoc
Rohema Wooden Maracas - High
în stoc
Rohema Wooden Maracas - Low
în stoc
Vezi toate... »
Nino Percussion Mini Melody Steel Tongue Drum 5.5 White
în stoc
Nino Percussion Steel Tongue Drum Mint Green NINO982
în stoc
Nino Percussion Mini Melody Steel Tongue Drum 5.5 Red
în stoc
Vezi toate... »
Nino Percussion Wood Frog - X-Small
în stoc
Rohema 2-Tone Block
în stoc
Rohema Tone Block
în stoc
Vezi toate... »
Fender Signature Embrodiered Red Logo Patch
în stoc
Fender West Coast Logo Enamel Patch
în stoc
Fender Crossed Guitar Patch
în stoc
Vezi toate... »
Stagg TB SET Bells
în stoc
Boomwhackers BW-DG
în stoc
Thomann Rainbow Chime Bars TRCB-8
în stoc
Nino Percussion ABS Tambourine 8 - Blue
în stoc
Nino Percussion ABS Tambourine 8 - Red
în stoc
Nino Percussion ''Fruit'' Shaker Assortment - 18 pcs
în stoc
Nino Percussion Fruit Shaker Assortment 4 pcs
în stoc
Nino Percussion Mini Cajon Shaker - Green
în stoc
Nino Percussion Rhythm Assortment 5 pcs NINOSET1
în stoc
Vezi toate... »