Hartmann Neuron
Un monstru de 17.5kg care se vinde la pretul între 4000$ si 5000eur. Acesta a fost prezentat la NAMM-ul din 2002 si a fost ales ca şi Editors Choice la Electronic Musician în 2004. Si cam atâta renume are în plus faţă de celălalte sisteme mai mult sau mai putin experimentale precum Neuronium sau Kyma. Totusi denumirea Hartmann ar trebui să sune cunoscut pentru cei initiati: Axel Hartmann, inginerul, a fost cel care a proiectat Alesis Andromeda A6, Waldorf Q si Wave. Partenerul lui în dezvoltare a fost Stefan Sprenger de la Prosoniq, companie cu profilul aplicării rezultatelor cercetărilor din domeniul sistemelor neuronale în IT.
Neuron-ul lucrează cu „modele” de sunete. În prima versiune al sistemului de operare au existat 13 modele cu set de parametri bătuţi în cuie, dar cu OS-ul 1.5 sunt livrate deja 300 de modele diferite. Există un soft numit ModelMaker prin care se pot crea modele noi ale sunetelor/sample-urilor: se poate alege un sample oarecare, după care I se va alege un nivel de complexitate si un model. Conexiunea cu calculator se poate face prin FTP (adica Ethernet, ha?). Sample-ul urmează să fie analizat prin program si într-o formă nouă se va transmite către Neuron. Aici softul interior va aloca parametri prin care se va putea modula în timpul performantei. Mai mult: morfing-uri se pot aplica pe un sample utilizând parametri unui alt sample. Nu trebuie uitat că aceste operatiuni nu se realizează cu sample-uri propriu zise ci cu modele de algoritmi care sunt rezultatele analizelor rulate pe un sample încărcat. Astfel modificarea fiecărei parametru are efect decisiv si instantaneu asupra timbrului sunetului. Totodată acest efect este mult mai muzical si previzibil decât în cazul sintezei substractive sau aditive. Si parametri au denumiri mult mai subiective, nu sunt termeni tehnici arhicunoscuti. De exemplu joystickurile de pe interfaţă pot avea parametri „muzicali” ca: „rigid”, „haotic”, „metalic”, „sticlos”. Pe lângă această arhitectură fundamentală inovatoare se pot regăsi si modulele de filtre, lfo, înfăşurătoare (envelope) si efecte clasice. Prin lfo si înfăşurătoarele se poate automatiza morfing-ul în modurile deja clasice ale synthurilor substractive.
Analiza propriu zisă a sunetului se face cu o metodă asemănătoare algoritmului FFT, adică se pleacă de la ideea atomizării: orice sunet se poate modela cu ajutorul unei multitudini de unde sinusoidale, care dacă sunt însumate ne dau sunetul original. Elementul inovator aici este (defapt: „sunt”) rysonatorul: un oscilator special căruia I se poate atasa un înfăşurător de amplitudine (ADSR) si un înfăşurător pentru modularea pitch-ului (înăltimii sunetului).
Cum acest sistem nu lucrează cu sample-uri propriu zise nici prin sinteză aditivă sau substractivă, orice comparatie cu V-Synth (Roland), variOS, G2 (Clavia), Reaktor/Absynth (NI) sau Kyma este gresită.
Totusi cum trebuie imaginată functionarea: nu există date de wave stocate ci numai structuri de date care descriu algoritmic un sunet. Iar de aici se vede noul orizont al posibilităţilor: morfingul între două tonuri nu este un simplu crossfade cum este la majoritatea instrumentelor digitale, ci o translatare paralelă a tuturor parametrilor de la un ton la celălalt. O analogie poate fi din domeniul graficii pe calculator:
1. există morfingul simplu când printr-un „blending” fiecare punct al imaginii „1” treptat îşi schimbă culoarea punctului cu coordonate identice din imaginea „2”. Această metodă se poate folosi la imagini bitmap cu rezultat satisfăcător.
2. Însă folosind grafica vectorială, morfingul este mult mai spectaculos: pentru că există o transformare ale conturilor imaginilor, dând efectul „real” al transformărilor.
Deci tehnologia din Neuron se poate numi cumva o „vectorizare” al sunetului.
Vi se pare cunoscut? Există un plugin asemănător, care se cheamă Morph. Acesta s-a dezvoltat dezvoltat de Prosoniq… adică de cei care au dezvoltat si Neuron-ul.
Denumirea Neuron sugerează că avem de a face cu tehnologia retelelor neuronale. Acestea sunt folosite numai în procesul de recunoastere a mostrei de sunet. Acest sintetizator este de fapt un PC cu periferii de sintetizator în care sistemul de operare este Linux (o distributie specială).
Oricât de interesant si inspirativ pare acest instrument, totusi nu trebuie uitat faptul că nu este un instrument all-around: nu este recomandat pentru sinteza tonurilor fundamentale (bas, tobe). De fapt îi lipseste în totalitate dinamica.
Facilităţi:
– Sectiunea de efecte contine reverb+delay (cu functie de tap), EQ (nu prea reusit), filtru cu 6, 12, 24dB în modurile LPF (trece-jos), BPF (trece-bandă), HPF (trece-sus), care la fel se află la nivelul unui Virtual-analogic obisnuit.
– HDD de 20GB (nu pt. sample ci numai pentru algoritmi)
– Surround 5.1 (prin miscarea unui joystick de control se poate înregistra pozitia spatială),
– iesire digitală
– USB
– 128MB RAM
– 5 afisaje LCD iluminate
– 12 rotitoare „infinite”
– semnal audio transmis pe 32 biti, precizie în virgulă flotantă