DI-urile si utilizarile lor
DI-urile sau DI-box-urile, cum ar fi romanizarea completa a denumirii, sunt un element destul de important in aplicatii de studio, si as zice chiar crucial in cadrul sonorizarilor si inregistrarilor live. Exista mai multe tipuri diferite de DI-uri, dar toate au aceleasi doua functii: adaptarea de impedanta si intreruperea conexiunii de masa pentru a elimina posibilele buclelor de masa ce pot aparea in cazul echipamentelor conectate intre ele prin mai multe cai.
DI-urile pasive
Acestea sunt cele mai simple design-uri, folosindu-se de un simplu transformator pentru adaptarea de impedanta si avand o iesire simetrica. Mai jos aveti unul dintre cele mai renumite design-uri de DI pasiv, Radial JDI, in varianta de un singur canal:
DI-urile de acest tip sunt in general concepute pentru a functiona cu nivele de semnal de intrare de linie (cum ar fi iesirea dintr-o claviatura sau dintr-un PC, de exemplu), unele dintre ele avand posibilitatea de conectare si a unei chitari electrice sau bas, datorita impedantei de intrare ridicate; deasemenea, altele au si posibilitatea de conectare pe intrare a unei iesiri de amplificator (de chitara, in principiu). Izolarea galvanica dintre intrare si iesire este asigurata de catre transformator, impreuna cu comutatorul de intrerupere a semnalului de masa (“ground lift”) dintre intrare si iesire.
La un astfel de DI componenta cruciala este insusi transformatorul – din pacate o componenta scumpa, daca se doreste o calitate ridicata a semnalului de iesire. Din acest motiv pot aparea diferente majore de pret la DI-urile pasive – de la 40 de RON (cel mai ieftin ce l-am vazut) pana la cei vreo 800RON care te-ar costa un JDI ca si cel de mai sus (chiar si mai mult, daca insisti).
In mod normal, iesirea unui DI este simetrica, de joasa impedanta, pentru a permite conectarea la un preamplificator de microfon. Deasemenea, mare parte din ele au si o iesire paralela cu intrarea (de aceeasi impedanta), pentru a permite intercalarea DI-ului intre instrument si amplificator (“thru”), permitand inginerului de sunet sa lege instrumentul printr-o conexiune simetrica la mixerul de scena si, in acelasi timp, semnalului de instrument sa ajunga neatins la amplificatorul propriu.
Pentru a putea functiona neafectate, chitarile electrice si bas cu doze pasive au nevoie de o impedanta de intrare a DI-ului destul de mare – in mod normal, este vorba de 1Mohm pentru a avea 101% certitudinea calitatii semnalului; cu toate acestea, am folosit si DI-uri cu o impedanta de intrare de 100kohmi fara probleme sau deteriorari a calitatii semnalului de chitara. In general e nevoie de o circuistica activa pentru a atinge o astfel de impedanta de intrare.
DI-urile active
Cu toate ca acestea pot incorpora si un transformator pentru o mai buna izolare a intrarii de iesire decat cea obtinuta strict prin mijloace electronice, mare parte dintre DI-urile active sunt fara transformator, datorita celor mentionate mai sus, respectiv costul ridicat al acestora. Circuistica folosita de catre DI-urile active necesita alimentare, care in mod normal este data de catre alimentarea phantom la 48V, unele dintre ele avand si posibilitatea alimentarii de la baterie. Regula generala spune ca bateria “intra in actiune” in momentul in care este facuta o conexiune pe intrare, fiind in mod automat decuplata in momentul in care apare pe iesirea simetrica alimentare phantom de la mixer. Acest gen de alimentare este inca unul dintre motivele pentru care iesirile simetrice ale DI-urilor sunt concepute pentru a fi conectate la preamplificatoarele mixerelor, acestea oferind alimentare phantom in marea majoritate a cazurilor.
Folosirea circuisticii active le permite inginerilor proiectanti sa acomodeze o gama mai larga de intrari, de la cele standard de linie, pana la cele de inalta impedanta sau chiar iesirile amplificatoarelor de putere. Exista si modele pasive care au ultima posibilitate, folosindu-se de o retea rezistiva pentru a atenua nivelul de semnal pana la un nivel tolerabil de catre echipament. Din acest motiv, niciodata nu ar trebui sa conectezi iesirea unui amplificator la un DI care nu are clar specificata posibilitatea respectiva de conectare (“speaker” sau “speaker input”) – DI-ul va fi deteriorat cu certitudine. Cu atat mai mult pot aparea probleme in cazul folosirii amplificatoarelor cu etajul de iesire pe tuburi electronice – daca acestea sunt folosite fara conectarea unui difuzor sau a unei sarcini pe iesire, transformatorul de iesire va fi aproape cu siguranta deteriorat.
Folosirea DI-urilor in studio
Aplicatiile standard ale DI-urilor in studio sunt conectarea iesirilor de linie a instrumentelor (sintetizatoare, de exemplu), a chitarilor (electrica/acustica/bas) si eventuala introducere a lor in liniile de semnal care pun probleme de bucle de masa – in cazul sistemelor mai complexe cu multiple cai de semnal rutate circular.
O folosire foarte comuna este pentru chitara bas – semnalul direct prin DI este curat, fara neajunsuri cauzate de difuzoare care caraie, amplificatoare care bazaie din diverse motive, samd. Cu toate acestea, semnalul de DI tinde sa nu fie suficient, fiind prea steril – cel mai des este folosit impreuna cu semnalul microfonat al unui amplificator de bas.
O alta aplicatie, cat de cat mai recenta, este inregistrarea semnalului de chitara electrica, “pe clean”, in timp ce semnalul merge mai departe prin iesirea paralela catre amplificatorul de chitara. Astfel, in cazul in care ai realizat ca tonul de chitara obtinut nu este cel dorit, ai macar posibilitatea de a il reamplifica prin alt amplificator sau prin unul dintre multiplele variante de simulatoare de amplificatoare de chitara disponibile, cum ar fi Amplitube 3 de la IK Multimedia:
DI-uri se mai folosesc si pentru a inregistra iesirea dozei piezo a chitarilor acustice, semnal util uneori pe langa cel microfonat – ca si send pentru un reverb care ar accentua prea tare scartaitul degetelor pe coarda daca este folosit de pe semnalul microfonului, de exemplu. In cazul acestora este de mentionat ca dozele piezo pasive (care nu au preamplificator incorporat in chitara) au o impedanta de iesire foarte ridicata, si in general necesita folosirea unor preamplificatoare speciale bazate pe FET-uri, care au intrare de o impedanta mare.
Concluzie
Si astfel se incheie aceasta prezentare asupra DI-urilor – un echipament deseori trecut cu vederea, dar care te poate scapa de o groaza de probleme. Cu o mica observatie: nu te arunca pe cel mai ieftin DI in existenta – diferenta de calitate a sunetului dintre cele mai ieftine si cele “decente” ca si pret este extrem de mare.
Foarte bun si folositor articolul.
Multa lume nu stie ce e acela un DI sau ca ar trebui sa fie atenti la impedante.
Sincer sa fiu, pana relativ recent, DI-urile erau un oarecare mister si pentru mine.
Noroc!
daca eu vreau sa sample-uiesc o chitara bas, din output-ul D.I.-ului merg in amplificator si dupa in calculator sau direct in calculator?
Direct in placa de sunet/mixer…
Daca ai Thru la DI, poti merge si in amplificator.
Dar scopul principal al DI-ului este sa transforme semnalul de impedanta inalta de la instrument intr-una de impedanta joasa pentru preamplificatoare sau intrari de linie.
Noroc.