Inregistrarea tobelor acustice, partea I

Desi la ora actuala e considerabil mai simplu de lucrat cu tobe programate pe calculator, avand si avantajul unui sound excelent din prima daca folosesti o librarie de sunet adecvata, este extrem de dificil sa le programezi in asa fel incat sa sune real. Si, din punctul meu de vedere, niciodata un tobar simulat “cu mouse-ul”, prin MIDI si sample-uri, nu va putea sa aiba groove-ul necesar mai multor stiluri derivate din blues/rock – metal-ul extrem actual este una dintre exceptiile evidente, dar mai sunt si altele. Sa incepem cu…

Un tobar bun

Punctul principal si cel mai important, fara de care e mai sigur si mai eficient sa le programezi direct pe PC, din punctul meu de vedere. Unui tobar (sau baterist, cum preferati; “bataus” era formularea preferata de catre un profesor de tobe) care nu are simt ritmic/groove/siguranta si de preferat o experienta cat mai extinsa a inregistrarilor in studio ii va fi extrem de dificil (si indelungat) sa scoata un take bun, in mare parte imposibil. Nu va fie frica se recurgeti la tobari “de studio” chiar si in cazul trupelor care dispun de un tobar (bineinteles, cu consimtamantul trupei) – daca si Ringo Starr a fost inlocuit pe un album Beatles de catre un tobar de studio; nu cred sa fie vreo rusine. J

Sunt cateva sfaturi practice pe care i le poti da unui tobar cu suficient auto-control cat sa beneficieze de ele si nu sa se impotmoleasca si mai tare:

–          cinelele trebuie lovite cu o doza destul de ridicata de bun-simt, in special fusul; nimeni nu are vreo problema sa dea mai tare overhead-urile daca sunt prea incet sau sa puna un microfon pe fus pentru control independent, in schimb un fus deschis macelarit pe toata piesa la un nivel disproportionat fata de restul setului nu va putea fi adus la volumul adecvat, indiferent de cat de mult te stradui

–          in cazul unui stil mai rockistic (adica in principiu cam orice in afara de jazz si stilurile adiacente), tobele e bine sa fie lovite cu constanta si cu destul de multa sete, ca sa spun asa

–          desi unii tobari se descurca destul de bine cu metronom, dar le este dificil sa aibe un groove adevarat peste el; incearca si varianta fara metronom, sansele sunt destul de ridicate sa iasa un take considerabil mai reusit (chiar posibilitatile de editare vor fi mai reduse, lucru care ar trebui mentionat trupei in avans)

–          o alta varianta de imbunatatire a groove-ului este inregistrarea concomitenta a tobelor si a chitarii bas; daca instrumentistii au experienta de cantat impreuna sau sunt suficient de buni, se va obtine un sound mult mai coeziv si inchegat; fara frica de bleed-ul dintre microfoane (dupa cum am mentionat si aici)

–          un scratch track (vocea/basul/chitara/claviatura inregistrate strict ca si ghid pentru tobar) tras bine si editat pentru a elimina din inexactitatile de executie poate ajuta enorm la un track de tobe asezat si la increderea in sine a tobarului; motivul este clar – e greu sa urmaresti pulsatia piesei de unul singur, fara nici un fel de suport muzical exterior

Setul de tobe

Un punct extrem de important, si deseori neluat in calcul. Este la fel ca si cu orice alt instrument – daca setul de tobe nu este de calitate, nu se va putea scoate un sunet bun din ele oricat ai incerca. Dintre seturile pe care le consider cu un raport pret/calitate bun, as mentiona Gretsch Catalina (eventual in varianta anului 2010, respectiv Club) si Mapex Pro-M sau M-Birch (de gasit second hand, daca nu exista variantele noi, respectiv Meridian Birch si Maple). Mai sunt si o serie de variante care pot aparea pe piata second-hand la preturi foarte bune – Rogers-uri sau Ludwig-uri vechi, samd -, dar aici e de sapat destul de mult, mai ales pe piata romaneasca.

O data ce ai un set de tobe de calitate, cu lemnul intact, marginile drepte, samd, urmeaza pasul numarul nr. 2, la fel de important: fetele de tobe. Niciodata, repet, niciodata nu va suna un set de tobe cu fete vechi de un an pe el, mai ales in studio, unde trebuie sa treaca printr-un mixaj modern hipercomprimat si aglomerat. Fetele de toba mare par intr-adevar sa fie mai putin importante (in special cea de rezonanta), cele de pe tomuri conteaza ceva mai mult (depinde si de melodie, poate tobarul foloseste doar 1-2 lovituri de tomuri/piesa), dar cel putin fata de bataie a tobei mici (premier/snare, cum vreti sa-i spuneti) este cruciala. In studiourile mari, se schimba chiar si de mai multe ori pe zi, pentru a avea maximul de punch in orice situatie. In cazul unui home/project studio, consider ca 1-2 fete de bataie/album (atata timp cat este tras intr-un timp decent, nu pret de cateva saptamani) este suficient. Cu atat mai multe cu atat mai bine, totusi.

Ai tobe, ai fete noi (alese cu grija si adecvate stilului), ce mai lipseste? Sa le acordezi, evident. O operatiune dificila pentru un numar destul de ridicat de tobari. Dar daca ai setul tau propriu la studio si studiezi link-ul acesta suficient timp, mai ales cu ajutorul unui tobar, poti ca si inginer de sunet sa dobandesti destula indemanare cat sa faci un set de tobe sa sune asa cum ar trebui el sa o faca. Ah, si inca un lucru – nu exagerati cu Moon Gel-ul/scotch-ul/servetelele/samd. E o tentatie destul de mare in directia respectiva (cum sa las toba mica sa rezoneze in asa hal?!), dar daca faceti niste mici experimente veti observa ca rezonanta respectiva e mult mai putin deranjanta decat pare, in schimb punch-ul si… (tot evit sa folosesc un cuvant format din trei litere, care incepe cu “c” si se termina cu doua vocale, specific domeniului audio si muzicii in general J) obtinute prin lasarea tobei mici “libere” este imposibil de refacut ulterior.

Grija trebuie acordata si zgomotelor care pot interveni in timpul utilizarii setului de tobe, care desi nu ar compromite definitiv inregistrarea, o pot incomoda destul de rau. Voi enumera mai jos mai multe variante la care e bine sa fiti atenti:

–          scartaitul pedalei de fus sau toba mare

–          tomurile asezate prea jos incat “bat” pe toba mare

–          rezonantele simpatice intre tomuri si toba mare (un huruit constant venit de la tomuri)

–          rezonanta cordarului de la toba mica, in special in relatie cu primul tom

–          cinelele prea stranse (suna inecat) sau insuficient stranse (vibreaza fluturasul de prindere)

–          stativele de cinele/tobe care se ating de tobe sau de microfoane si stativele lor

Si se pare ca am ajuns la finalul acestei parti – in urmatoarele episoade voi urmari pozitionarea tobelor in camera, posibilitatile de sampling, precum si mai multe tehnici de microfonare. Pana atunci, numai bine.

Mihai Toma